
Maldive este una dintre cele mai căutate destinații exotice în timpul iernii. Pentru cei care nu știu, Maldive are un climat tropical cu două perioade musonice aferente celor doi musoni care străbat arhipelagul – un muson dinspre Sud-Vest, din Mai până în Octombrie, care aduce mai multă ploaie și vânt în lunile Iunie și Iulie, și altul dinspre Nord-Est din Noiembrie până în Aprilie, care aduce o climă mai uscată.
Maldive este țara cu cea mai mică înălțime a reliefului de pe întregul mapamond – cel mai mare “vârf” urcă până la…2 metri și câțiva centimetri, iar cele mai multe dintre insule nu au o înălțime mai mare de 1,5 m deasupra apei. Cu un astfel de relief, nu e de mirare că din avion, la aterizare, veți avea impresia că insulele se scufundă sau că sunt niște discuri de pământ care plutesc pe apă!
Maldive este destinația exotică ideală pentru cei pasionați de scufundări – în special, în sezonul uscat, care se termină în Aprilie, când aceștia vor avea parte de o experiență de neuitat în cel mai pur înțeles al expresiei. Diversitatea faunei și florei subacvatice, claritatea apei, frumusețea recifelor de corali, toate fac Maldivele o destinație incredibilă pentru fanii snorkelingului, pasionații de scuba-diving și pentru împătimiții fotografiilor sub apă.
Maldive este locația perfectă pentru cei care își doresc să se relaxeze cu un cocktail fin în mâna, preparat de un bartender la unul dintre restaurantele de pe plajă. Relaxare, soare, plajă, cocktailuri – ce altceva vă mai trebuie pentru a va simți într-un adevărat paradis?
Cele mai frumoase insule și plaje din Maldive
Insula Biyadhoo. Situată în Atolul Malé de Sud, Biyadhoo este cea mai căutată insulă din Maldive de către cuplurile care aleg această țară pentru a petrece luna de miere. Insula are o vegetație luxuriantă compusă din bananieri, cocotieri, plantații de mango, varză, roșii, castraveți și multe altele. Cu toate acestea, apele sale splumante și gama variată de sporturi nautice fac ca insula Biyadhoo să fie atât de populară. Dacă ajungi aici, neapărat să experimentezi scuba diving, snorkeling și canoe-paddling! 

Insula Cocoa. Cu o mulțime de bungalow-uri la care cu toții râvnim să ne cazăm atunci când ajungem într-o destinație atât de exotică, Cocoa Island este probabil cea mai rafinată destinație din Maldive. Nu trebuie decât să te plimbi în picioarele goale pe nisipul fin, orbitor de alb, în căldura puternică a soarelui pentru a te simți excelent! Cocoa Island găzduiește o stațiune de lux, de cinci stele, cu lagună albastră și 33 de vile pe apă în care vizitatorii se răsfață cu tratamente spa, scuba diving în 2 recife spectaculoase și cu fructe de mare delicioase. Nu este de mirare că insula Cocoa este destinația preferată a superstarurilor de la Hollywood.

Insula Velassaru. Aceleași caracteristici pe care le au cele două insule descrise mai sus le are și insula Velassaru. Considerată o bijuterie a Maldivelor, cu plaje frumoase, apă cristalină, floră și faună distinctă, această insulă este potrivită pentru toate gusturile și toate vârstele. Dar mai presus de toate, este locul ideal în care să faci scufundări printre peștii tropicali și recifele multicolore din ocean și să mergi în excursii cu barca spre insulele pustii din apropiere.

Insula Kandolhu cu o atmosferă chic de insulă tropicală, Kandolhu este un paradis luxos retras, situat la doar 25 de minute cu hidravionul de Male, capitala Maldivelor. Treizeci de vile alcătuiesc stațiunea, toate cu vedere spre apa cristalină a oceanului Indian și dotate cu pat king-size, terasă privată de soare, piscină și multe alte facilități. Nu ai nevoie decât de 10 minute pentru a explora insula, plimbându-te desculț pe nisipul fin la umbra cocotierilo.

Insula Rangali. Pe insulă se găsește unul dintre cele mai luxoase resorturi din întreaga lume, Conrad Maldives Rangali Island. Aici, pe lângă faptul că poți înota alături de rechini, delfini, țestoase și pisici de mare, ai oportunitatea de a lua masa la Restaurantul Ithaa Undersea, un restaurant cu acoperiș din sticlă, situat la cinci metru sub apă, înconjurat la 180 de grade de ape cristaline și pești tropicali.